Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a dezvăluit că Rapid poate avea mari probleme după ce a încălcat protocolul Ministerului Tineretului și Sportului privind distanțarea socială.
Președintele FRF s-a declarat dezamăgit de atitudinea oficialilor de la Rapid, cei care au acceptat ca jucătorii să se antreneze în formulă completă. Răzvan Burleanu susține că giuleștenii nu pot fi sancționați din punct de vedere sportiv, ci doar pot primi o amendă.
Dan Alexa i-a avut pe toți elevii săi la dispoziție și s-au pregătit în mod colectiv, deși pe același teren aveau voie maximum patru jucători. Astfel, cluburile din Liga 2 au decis să facă plângeri împotriva grupării din Giulești.
„Sunt plângeri din partea aproape tuturor cluburilor din Liga a II-a. Subiectul sancţiunilor este unul discutat cu cluburile de Liga I şi Liga a II-a. Toate cluburile, atât cele din Liga I, cât şi cele din Liga a II-a, au susţinut că nu este nevoie să aplicăm sancţiuni pe linie sportivă.
Prin urmare, astăzi, Rapid sau orice alt club care ar încălca protocolul medical nu poate fi sancţionat din punct de vedere sportiv. Ci doar de către o instituţie a statului, care ar putea să aplice o amendă contravenţională.
Sunt şi eu dezamăgit atunci când văd că nu poate fi respectată o înţelegere, un protocol, pierzându-se din vedere riscurile uriaşe pentru siguranţa şi sănătatea jucătorilor. Înţeleg în acelaşi timp că şi clubul şi-a luat toate măsurile pentru a nu se mai repeta această greşeală”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF, la Telekom Sport.
Înainte ca sezonul 2019 – 2020 din Liga 2 să fie oprit din cauza pandemie de Covid-19, FC Rapid se afla pe locul 6 în clasament, cu 37 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus. Gruparea antrenată de Dan Alexa se află la 13 puncte în spatele liderului UTA Arad și la două distanță de ocupantele locurilor 2 și 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER